
martie 11, 2024 0 Comentariu
10 zile de închisoare pentru un student din Rusia. Acesta şi-a redenumit reţeaua wifi ”Slava Ucraina”
de Steliana Costea
Un student a fost condamnat la 10 zile de închisoare de un tribunal din Moscova pentru că şi-a redenumit reţeaua wifi folosind un slogan pro-Ucraina, a relatat, sâmbătă, agenţia rusă de presă Ria-Novosti, citată de CNN.

Președintele sindicatului Europol susține că Vlad Pascu ar fi petrecut cu copiii unor persoane importante din județul Constanța, în noaptea accidentului de la 2 Mai

Directorul STB: Angajații să înțeleagă că își periclitează locul de muncă din cauza unor jocuri pe care le fac liderii sindicali
Prin schimbarea numelui preinstalat al routerului său wifi în „Slava Ucraina” (Glorie Ucrainei), studentul de la Universitatea de Stat din Moscova a „propagat sloganul naţionaliştilor ucraineni„, a precizat tribunalul în decizia sa, citat de Ria-Novosti.
El a fost găsit vinovat de „afişare publică a simbolisticii naziste (…) sau a simbolurilor organizaţiilor extremiste„, iar routerul său wifi a fost confiscat, a adăugat sursa citată. Potrivit dosarului consultat de Ria-Novosti, un ofiţer de poliţie a semnalat anterior această reţea, al cărei nume a fost considerat problematic.
De la atacul pe scară largă asupra Kievului de la sfârşitul lunii februarie 2022, autorităţile ruse au reprimat cu mii de amenzi şi pedepse cu închisoarea orice critică publică a ofensivei Kremlinului sau a sprijinului acordat forţelor ucrainene.
Peste 260 de persoane ispășesc în prezent pedepse cu închisoarea în țară pentru infracțiuni legate de adoptarea unei poziții împotriva războiului, potrivit organizației ruse pentru drepturile omului OVD-Info.
Un climat de represiune a devenit și mai evident în ultimele săptămâni, după moartea disidentului Aleksei Navalnîi într-o colonie penitenciară rusă aflată la nord de Cercul Arctic, la mijlocul lunii februarie.