
martie 7, 2024 0 Comentariu
Carmen Dan, audiată ca martor în dosarul fișelor medicale false pentru obținerea de permis auto
de Steliana Costea
Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a fost audiată miercuri seară ca martor în dosarul fișelor medicale false folosite pentru obținerea de permis auto, potrivit unor surse.

Ce sancțiune a primit suporterul român care a intrat pe teren la meciul România – Ucraina. Reacția lui Florin din Urziceni

Cât ne costă campania „Un ostaș în slujba țării”. Nicolae Ciucă a „împușcat” câteva milioane de euro
Carmen Dan a fost audiată timp de patru ore la IPJ Ilfov de către polițiștii de la Serviciul Rutier Ilfov.
O clinică din București care funcționa ca o „fabrică” de fișe medicale false pentru permise auto a fost închisă în luna februarie.
Potrivit anchetatorilor, unii angajați necalificați se îmbrăcau în halat alb și se dădeau drept medici oftalmologi, ortopezi sau chiar psihiatri. Așa au fost emise peste 15.000 de fișe medicale fără verificări, iar titularii conduc, deși unii au tulburări psihice sau boli motorii. Cinci suspecți au ajuns după gratii și trei sunt în arest la domiciliu.
Politică
audieri, carmen dan, dosar fise medicale false, permis auto