
decembrie 14, 2023 0 Comentariu
Cazul de corupție de la Spitalul din Botoșani: 11 persoane reținute, 4 sub control judiciar
de Steliana Costea
Unsprezece persoane au fost reţinute în urma celor peste 90 de percheziţii domiciliare efectuate miercuri de procurorii anticorupţie în judeţele Botoşani şi Iaşi, printre acestea aflându-se şi fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, precizează pentru AGERPRES surse judiciare.

„S-ar putea să vă dezamăgesc”. Șeful spionajului militar ucrainean susține varianta Rusiei în cazul morții lui Alexei Navalnîi

Ce a pățit proprietarul unui service auto din Crimeea care a refuzat să le repare rușilor un camion: ”Nu-i sfătuiesc pe alții să procedeze la fel”
Totodată, alte patru persoane au fost puse sub control judiciar.
Dosarul instrumentat de DNA vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018 – 2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.
În cursul zilei de 13 decembrie, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 92 de locaţii situate pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi. Au fost percheziţii la CJ Botoşani şi la spitalul din subordine – Spitalul Judeţean de Urgenţă. Totodată, au fost vizate de procurori sediul PSD Botoşani şi Primăria Săveni.