Ialomiţa: Intervenţie a pompierilor pentru a salva 3 bărbaţi intoxicaţi cu azot la o fabrică de uleiuri

decembrie 8, 2023 0 Comentariu
Ialomiţa: Intervenţie a pompierilor pentru a salva 3 bărbaţi intoxicaţi cu azot la o fabrică de uleiuri
de Steliana Costea
Pompierii din Ialomiţa au intervenit, joi, pentru salvarea a trei muncitori care s-au intoxicat cu azot, la o fabrică de uleiuri din Slobozia. Unul dintre ei era inconştient la sosirea echipajelor de intervenţie.


Şeful spionajului militar ucrainean: ”Războiul declanşat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor”


Bill şi Melinda Gates divorţează după 27 de ani de căsnicie





”Trei echipaje de salvatori de la Detaşamentul de pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, pentru salvarea a trei persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 27 şi 49 de ani, posibil intoxicate cu azot”, a transmis ISU Ialomiţa.

Sursa citată a precizat că victimele au fost extrase înainte de sosirea salvatorilor.

”La sosirea salvatorilor două persoane erau conştiente, iar cea de-a treia inconştientă. După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Slobozia”, au mai transmis pompierii.

Aceştia au explicat că este vorba despre trei bărbaţi, cu vârstele de 27, 47 şi 49 de ani.

”Evenimentul s-a produs la un operator economic din municipiul Slobozia ce are ca obiect de activitate fabricarea uleiurilor şi grăsimilor”, a mai transmis ISU Ialomiţa.


Actualitate
FABRICA ULEIURI, Ialomita, INTOXICATIE AZOT, pompieri, victime