Accident teribil pe Drumul Morții! Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară

octombrie 20, 2023 0 Comentariu
Accident teribil pe Drumul Morții! Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară
de Steliana Costea
Tragedie joi noapte, pe Drumul European 85, în județul Buzău. Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite, după ce un autoturism și o mașină de transport marfă – care circulau în sensuri opuse – s-au ciocnit.


Incendiul de la Ferma Dacilor. Cei captivi strigau disperați după ajutor. O femeie a țâșnit din foc cu un copil în brațe

kovesi laura codruta
Laura Kovesi: Criminalitatea organizată acționează tot mai des prin fraude financiare





Încă un accident cu sfârșit tragic pe „drumul morții”.

Impactul a fost atât de puternic încât autoutilitara s-a răsturnat pe o parte.

Autoturismul, condus de un bărbat de 41 de ani, venea dinspre Râmnicu Sărat și se îndrepta spre Buzău.

Cosmin Cireșaru, IPJ Buzău: „În afara localității Oreavul a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un șofer de 28 de ani din București”.

În urma impactului, vehiculul de transport marfă s-a răsturnat și a blocat ambele sensuri de mers.

Pentru cei doi șoferi, a fost nevoie de intervenția salvatorilor de la descarcerare. Cel care conducea autoturismul nu a supraviețuit însă. Celălalt a ajuns în stare gravă, la spital.

Georgian Radu, ISU Buzău: „În urma accidentului au rezultat trei victime, două dintre acestea au necesitat descarcerare, iar una s-a autoevacuat”.

Pasagerul, care a reușit să iasă singur din autoutilitară, a fost transportat, de asemenea, la spital.

Din cauza tragediei, traficul în zonă pe Drumul European 85 a fost blocat pentru mai bine de două ore.


Actualitate
accident drumul mortii, deces